Istoria Bisericii Colibași

Istoria bisericii a luat fiinţă în anul 1946.Primii pionieri adventiști au fost fratele Caraianu Nicolae(ortodox) care avea 38 de ani,

și Comanici Teodor (baptist) care avea numai 20 de ani.

Registrul Comunitatii din 1945

 Prin imagini si cuvinte va prezentăm o comunitate de credintă vie, oferindu-vă posibilitatea unei cunoașteri autentice a gândirii si stilului de viața adventist din satul Colibași.
 Viața care până atunci, se scurgea lin ca apele râului Prut pe malul căruia este situat satul si-a schimbat brusc mersul, deoarece a început cel de -al 2- lea război mondial, care a lăsat in urma boală, foamete,          deznădejde si..., lacrimi, iar Dumnezeu a încetat sa mai existe in inimile si așteptările lor...acuzîndu-L pentru tot ce se întâmplă.
 Mare este dragostea lui Dumnezeu fata de oameni care chiar si in timpurile de mare criza trimete oameni la timpul, locul, si momentul potrivit pentru a aduce din nou soarele speranței in inimi.



  La sfârșitul celui de-al II-lea război mondial (anul 1945) in sat, la fratele Nicolae a venit Ion Pruteanu cu un prieten(adventist) din orășelul Vulcănești. Discuția lor a luat amploare in momentul când amândoi au      deschis un subiect de o importantă majora, întrebându-l pe fratele Nicolae „Care este ziua a șaptea?!” Iar acesta ia răspuns:- „duminica” desigur. Fratele Ion Pruteanu nu a insistat cu detalii, ci doar i-a oferit Biblia plus câteva versete ca exemplu(din Marcu 16) ca sa descopere singur adevărul. Si Duhul Sfânt a trezit in inima lui dorința de a afla răspunsul la toate întrebările care îl frământau.(Aceasta sa întâmplat in perioada sărbătorilor de Paste).
Din acel moment fratele Nicolae a început sa studieze asiduu Sfânta Scriptura. Iar după 2 luni fratele Ion Pruteanu cu acel prieten a revenit in vizita si a fost plăcut surprins când a văzut ca fratele Nicolae devenise un ucenic cu multă râvnă pentru Hristos, încurajându-l sa meargă pe calea ce duce la viață.
    Iar in anul 1946 fratele Nicolae Caraianu  hotărăște  sa încheie legământ cu Dumnezeu si sa devina adventist, dar bucuria lui a fost umbrita de atitudinea soției lui, care era împotrivă, si  indemna copiii sa meargă in sat la horă, și sa nu asculte de ce le spunea tata, ei fiind atrași de cele descoperite de tatăl lor, ii împărtășeau credința.
   Tot in anul 1946 fratele Nicolae împreună cu fratele Comanici Teodor au început sa propovăduiască convingerile pe care le-au descoperit din Sfintele Scripturi, in sat. Astfel a luat naștere un mic grup format din 5 persoane. Pe atunci sărbătorirea si adunarea lor in ziua de Sabat părea ciudata in fata lumii. Aveau greutăți si retrăiri,dar cu toate acestea plini de râvna si îndemnați de Duhul Sfânt au început sa semene printre oameni sămânța adevărului. Setoși de cunoștințe si adevăr, seara, după lucru fr. Caraianu împreună cu fr. Comanici mergeau pe la case, la acei care-i primeau si nopți întregi cercetau si discutau Biblia. Și grupul lor mic a început sa crească.

In anii 1947 şi 1948 fr. Dumitru Florea, Ghencea Ilie împreună cu soțiile lor, Comanici Domnica si alții, fiind tinerii, hotărăsc sa-si consacre viața lui Dumnezeu si primesc credința si botezul. In acești ani grei 20 de persoane erau membrii ai Bisericii Adventiste,si pentru a se închina lui Dumnezeu, mergeau in fiecare Sabat intr-o Casă de Rugăciune in orășelul  Vulcănești. Însă pentru a ajunge acolo ei trebuiau sa meargă pe jos 22 km, ceia ce si făceau.
Una din problemele cu care se confruntau in acea perioada era: „lipsa de Biblii”.In Vulcănești erau livrate din Chișinău, câte o Biblie, iar frații noștri făceau copii scrise de mina, de pe care studiau. Cum regimul sovietic domina, ei erau presați din toate pârtile, le erau luate aceste scrieri, însă credința lor nu era clătinată, si cu o îndoită putere si dragoste pentru Hristos lucrau in via Lui, si roadele se vedeau,pentru ca numărul lor a crescut la aproximativ 100 persoane.
Si așa an de an se forma comunitatea, si creștea.

1949-In acest an, aveau deja propria lor casa de rugăciune, însă autoritățile nu le permiteau sa se adune, le-au închis casa, le-au pus lăcat la ușă, si le-au interzis sa se mai închine. Totuși in astfel de împrejurări au rămas credincioși, au îndrăznit chiar de a se opune autorităților (prin faptul ca au smuls lăcatul, si au intrat pe geam) dar cu nici un chip nu s-au depărtat de Dumnezeul lor in care se încredeau. Chiar daca erau prigoniți, chiar daca sufereau, chiar daca erau luați la închisoare, cu atât mai mult in acele momente rugăciunile înălțate erau ascultate...si-L laudau pe Dumnezeu.

Mai târziu in anii 1956 în Biserica Adventista din colibașii răsuna ecoul: 12 familii de la Biserica fraților baptiști se convertesc si primesc botezul din nou împreună cu fostul lor prezbiter Stefan Florea. Aceste familii au fost rodul nopților nedormite, de discuții si dezbatere biblică de a găsi calea corectă care duce la Dumnezeu, a primilor pioneri.
Regimul comunist care avea conducerea absoluta. Este de menționat faptul ca puteau sa evite prigoana, renunțând la credința lor, dar creștinii AZS declarau ca:”doresc sa rămână  adventiști până la moarte, ca sa aștepte pe Mântuitorul lor”. Aceasta atitudine le-a dat putere sa continue sa parcurgă drumul deloc ușor, dobândind astfel cununa.
Din an in an biserica creștea si serviciile divine luau amploare deoarece deja existau grupe de tineret si copii care făceau aceste servicii speciale.
In anul 1963-1964 se formează primul cor in frunte cu pastorul Parasei . Aceștia participau la diferite festivale, concursuri si evanghelizări. Scopul care-i însuflețea era doar lauda la adresa lui Dumnezeu.

Legat de muzica si de același scop: De-al lauda pe Dumnezeu, in anul 1972 i-a ființa fanfara. Ale care-i melodii răsunau la evenimentele speciale din viața bisericii si a satului (nuntii,decesuri,festivale si servicii divine).

Tineretul de atunci avea aceleași preocupări ca si cel de astăzi. Ei participau activ in cadrul bisericii, având simțul răspunderii si a dorinței acute pentru continuarea lucrării Lui Dumnezeu. Acestea mergeau cu diferite programe in satele vecine (spre exemplu: Burlăceni, Giurgiulești, Vulcănești si altele), chiar si in locurile de închinare a altor denominațiuni religioase.
An de an aveau loc botezuri si diferite evenimente (evanghelizări,întâlniri de tineret,) care aduceau cu sine oameni care doreau sa îl cunoască pe Dumnezeu si sa-si predea viața in mâinile Lui. Din aceasta cauza mica lor biserica a devenit neîncăpătoare, fapt care ia determinat sa înceapă construcția unei biserici noi-biserica "Emanuel"(1980).

Si fiindcă numărul credincioșilor continua sa crească in anul 2001 a început construcția Bisericii"Golgota"
Am fost foarte mult ajutați de frații de peste hotare mai ales, familia Groza din SUA, familia Fana din Franța, familia Manole din Belgia,Florea Anișoara din Italia, si alte familii pe care noi nu le cunoaștem dar Domnul știe si cunoaște fiecare caz in parte.

".Astăzi aceste doua biserici si-au unit forțele pentru continuarea lucrării de mântuire. Împreună organizam evanghelizări,serate de tineret,întâlnirii "la o ceașcă de ceai",cu diferite tematici la care sunt invitați autoritățile locale, consătenii, da și prietenii de adevăr.
Tensiunea dintre trecut, prezent si viitor , dintre așteptarea revenirii glorioase a Mântuitorului si responsabilitatea de a fi sare si lumina pentru semeni, da o putere unica modului in care frații noștii lucrează in localitatea lor, focalizându-si energiile asupra educației (evanghelizări si școala biblica de vacanta pentru copii), expedierii de cârti (colportaj local si in satul Paicu), serviciilor de sănătate(expoziții de sănătate in biserica si in cadrul programelor de femei "la o ceașca de ceai"), si asupra altor activități (evanghelizări de tineret,proiecte sociale), care le permit sa mărturisească despre credința lor in timp ce lucrează pentru îmbunătățirea calității vieții. Pentru adventiștii din Colibași, închinarea este un mod de viața. Conduita lor deosebita se datorează păstrării legăturii cu Dumnezeu prin studiu, meditație si rugăciune. Dar aceste preocupări spirituale reprezintă numai o parte a închinării, esența acesteia fiind un mod de viața care consta in ascultarea de voia Sa, din iubire si cu ajutorul Duhului Sfânt.